Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mircea carlig doliu teatrul toma caragiu ploiești
Categorie: Știri locale
  • Unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Teatrului de Animație s-a stins din viață, după mai bine de o jumătate de secol pe scenă, în fața celor mai frumoși spectatori: copiii.

"Teatrul «Toma Caragiu» anunță cu nespusă tristețe dispariția colegului și prietenului Mircea Cârlig, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Teatrului de Animație, pe care l-a slujit cu talent, farmec și dăruire vreme de cinci decenii, dând viață, în tot acest timp, unor personaje ce vor rămâne, alături de creatorul lor, în memoria copiilor, părinților și bunicilor de pretutindeni.

 Câteva dintre spectacolele în care a jucat și a fost aplaudat de mii de copii sunt: «Amnarul fermecat, «Albă ca Zăpada», «Leopardul de Argint», «Un altfel de rege», «Pui de om».

Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Drum lin spre stele, Mircea Cârlig!" au transmis colegii săi de la teatrul ploieștean.

Cei care doresc să își ia un ultim rămas bun o pot face la Capela Cimitirului Viișoara, unde sâmbătă, 22 aprilie, la ora 13.00, va avea loc și slujba de înmormântare, a mai anunțat echipa Teatrului "Toma Caragiu" Ploiești.

Citiți și: DOLIU ÎN TEATRU: REGIZOAREA SANDA MANU A MURIT LA 89 DE ANI

 

Back To Top