• Ploiești - Capitala Tineretului din România - a celebrat într-un mod special, Ziua Europei.
• Tinerii ploieșteni au defilat, astăzi, în centrul civic al municipiului Ploiești, purtând steagurile tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene.
Tinerii ploieșteni au defilat, astăzi, în centrul civic al municipiului Ploiești, purtând steagurile tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene, pentru a celebra pacea și unitatea, de Ziua Europei.
Pe esplanada Palatului Administrativ, au avut loc ceremoniile militare și religioase prilejuite de celebrarea Zilei Europei, organizate de Garnizoana Ploiești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești.
VEZI AICI CEREMONIILE OFICIALE DE ZIUA EUROPEI 9 MAI 2023
La eveniment au participat viceprimarii municipiului Ploiești, domnul Daniel Nicodim și doamna Anca Adina Popa, consilieri locali, oficialități județene.
La finalul acestor ceremonii, 30 de elevi ai liceelor și colegiilor ploieștene, purtând tricouri albe inscripționate cu stema municipiului nostru și cea a Uniunii Europene, au defilat până la sediul administrației publice ploieștene.

Aici, pe zona verde din fața clădirii primăriei, au fost arborate toate steagurile țărilor membre ale Uniunii Europene, steagul Uniunii Europene, precum și cel care indică titulatura recent câștigată de municipiul Ploiești - Capitala Tineretului din România 2024.
Ulterior, tinerii ploieșteni au fost primiți în sediul municipalității de către primarul Andrei Volosevici.

CITEȘTE ȘI: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE, MIERCURI, PE BULEVARDUL CASTANILOR, ÎN TIMPUL MANIFESTĂRILOR DE ZIUA INDEPENDENȚEI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană