- O grădiniță cu trei săli de clasă este construită în satul Teșila, în cadrul unui proiect care beneficiază de finanțare de la Ministerul Educației.
Autoritățile locale din Valea Doftanei au prezentat stadiul implementării proiectului și au anunțat că obiectivul va înlocui actuala grădiniță, dar va contribui și la modernizarea zonei centrale a localității.
„Se lucrează la fundația noii grădinițe din centru Teșila, cu o suprafață utilă de 482,62 mp, P+1, care va dispune de 3 săli de clasă, 3 grupuri sanitare, sală multifuncțională, cancelarie, vestiare, izolator, spațiu depozitare alimente, spațiu centrală termică, în valoare de 2.027.568,74 lei.
Aceasta, va înlocui vechea grădiniță, asigurând condiții europene de pregătire pentru preșcolari, și va contribui prin aspectul său și prin amenajările care se vor face în jur (parc, parcare, etc.), la conturarea unui centru modern al localității”, a anunțat Primăria Valea Doftanei.
Citiți și: CONTRACTUL PENTRU REABILITAREA DJ102I, ALTERNATIVĂ LA DN1 ȘI DN1A, A FOST SEMNAT

Foto: Primăria Valea Doftanei
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană