- La aproape un an de la un incident asemănător, fântâna aflată în centrul Ploieștiului, în apropierea Galeriilor Comerciale, a fost găsită plină cu spumă.
Reprezentanții SGU Ploiești reclamă că fântâna s-ar fi umplut cu spumă după ce o substanță necunoscută ar fi fost turnată în apă.
Un astfel de incident a avut loc și în iunie anul trecut, atunci fiind afectate fântânile de la Casa Sindicatelor și de la Gara de Sud.
„Prin eforturi susținute, angajații societății noastre continuă activitățile de întreținere a fântânilor arteziene din oraș, în scopul de a asigura buna funcționare a acestora și a oferi publicului un spectacol nocturn deosebit.
Din păcate, în detrimentul numeroaselor noastre apeluri la civism, încă există persoane lipsite de bun simț, care vandalizează aceste obiective, chiar și la scurt timp după repararea lor.
Citiți și: FÂNTÂNI PLINE CU SPUMĂ, LA PLOIEȘTI. SGU LANSEAZĂ ÎN NOU APEL ÎMPOTRIVA ACTELOR DE VANDALISM
În imaginea atașată, vă prezentăm aspectul fântânii arteziene din zona fostelor Galerii Comerciale, după contaminarea apei cu substanțe necunoscute”, au transmis,marți, reprezentanții SGU Ploiești.
Cetățenii pot reclama astfel de fapte la Dispeceratul RASP (0244/984) și la Poliția Locală (0244/954).
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană