- Polițiștii locali au identificat și amendat un ploieștean care, acum două seri, ar fi abandonat mai mulți saci cu deșeuri pe domeniul public.
Bărbatul a fost filmat de un alt ceățean care a și trimis înregistrarea autorităților, pentru depistarea contravenientului.
"Pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, numitul R.V., domiciliat în municipiul Ploiești, a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei, în temeiul prevederilor H.C.L. nr. 34/2019 referitoare la modificarea și completarea H.C.L. nr. 218/2015 privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare în municipiul Ploiești.
Acesta a fost văzut de un cetățean în seara zilei de 29 mai 2023, în jurul orelor 22:30, în timp ce depozita deșeuri pe strada Rudului, iar în urma vizualizării imaginilor transmise Poliției Locale Ploiești, a fost identificat și sancționat conform prevederilor legale", au detaliat, într-un comunicat transmis astăzi, reprezentanții PL Ploiești.
Vedeți AICI imaginile care au fost trimise polițiștilor locali.
Citiți și: PLOIEȘTI: UN BĂRBAT A FOST FILMAT LĂSÂND SACI CU DEȘEURI CHIAR LÂNGĂ PLATFORMA DE COLECTARE A GUNOIULUI (VIDEO LINK)
Poliția Locală Ploiești poate fi sesizată cu privire la astfel de cazuri prin Dispecerat, la numărul de telefon 0244/954, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau printr-o reclamație către polițiștii locali aflați în patrulare.
Regulamentul local prevede, pentru abandonarea de deșeuri menajere și asimilabile acestora, resturi vegetale, resturi de materiale din construcții, electrocasnice și mobilier scos din uz pe domeniul public, sancțiunea aplicabilă - prevăzută de hotărârea mai sus menționată - amenzi între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană