Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu locuinta tg vechi
Categorie: Știri locale
  • Șase echipaje ISU Prahova au intervenit luni, în zori, la Târgșoru Vechi, unde un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie, afectând aproximativ 200 mp.

Alerta de incendiu dată în jurul orei 4.00 a mobilizat la locul evenimentului pompieri cu trei autospeciale de stingere. De asemenea, a fost trimisă la fața locului și o ambulanță SMURD.

Odată ajunse la fața locului, echipajele de pompieri au constatat că focul se manifesta generalizat la nivelul unei case de tip P+1, la anexele gospodărești și la un autovehicul aflat în curte, a anunțat ISU Prahova. Suprafața totală afectată era deja de aproximativ 200 mp, iar alte două echipaje de pompieri au venit în sprijinul forțelor alocate inițial.

Nu au fost înregistrate victime, dar pagubele materiale sunt însemnate.

Citiți și: O GOSPODĂRIE ÎNTREAGĂ A FOST DISTRUSĂ DE INCENDIU, SÂMBĂTĂ, LA RÂFOV

Pompierii acționează acum pentru lichidare, respectiv îndepărtarea efectelor negative și derulează cercetări pentru a stabili cauza declanșării incendiului.

Update - Incendiul a fost lichidat în jurul orei 8.00. Suprafața afectată este de aproximativ 350 mp.

Update - Cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric (cablu electric neizolat corespunzător).

Foto: ISU Prahova

Back To Top