Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

spitalul voila incendiu
Categorie: Știri locale
  • Un pavilion întreg al Spitalului de Psihiatrie Voila a fost evacuat, joi dimineață, în urma unui incident.
  • Alarma a fost dată după ce dintr-un salon a început să iasă fum.

Alerta de incendiu a dus la evacuarea a 32 de pacienți din pavilionul în care au fost constatate degajările de fum. Bolnavii au fost mutați de urgență în altă clădire.

S-a dovedit că fumul provenea de la salteaua unui pat, incendiul fiind stins de personalul spitalului înainte ca pompierii să ajungă la fața locului.

”S-a constatat că ieşea fum din unul dintre saloanele de la parter. S-a intervenit imediat, se pare că a luat foc o saltea, pacienţii de la psihiatrie ştiţi că sunt imprevizibili, probabil, de la o ţigară, încă nu ştim şi nu aş putea să mă pronunţ. Incendiul nu a fost cu flacără, s-a intervenit cu stingătoare înainte de a ajunge pompierii”, a declarat pentru News.ro managerul unităţii sanitare, dr. Irina Minescu.

Incidentul nu s-a soldat cu victime și nici cu pagube preamari, fiind afectat un pat și o noptieră.

Citiți și: INCENDIU VIOLENT, MARȚI DIMINEAȚĂ, LA MĂNĂSTIREA TURNU DE LA TÂRGȘORU VECHI // UPDATE - IMAGINI DE LA LOCUL EVENIMENTULUI

La nivelul spitalului a fost demarată o anchetă care va stabili ce a provocat incidentul de joi dimineață.

Back To Top