- Anchetatorii au luat măsuri preventive față de patru din cele 16 persoane audiate la Ploiești, în urma descinderilor derulate marți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova.
Sursele APH au dezvăluit că ancheta referitoare la fapte de luare de mită ar viza activitatea din cadrul unui serviciu al SGU Ploiești. Poliția a menționat, ieri, doar că, în perioada martie - mai 2023, unele persoane "ar fi pretins și primit sume de bani, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în privința luării măsurilor legale aplicabile în cazul staționării neregulamentare a autovehiculelor".
"În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, ieri, 13 iunie, au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă, respectiv un hard disk extern, două aparate foto, precum și înscrisuri despre care există suspiciuni că au fost folosite în activitatea infracțională.
Citiți și: PERCHEZIȚII LA SGU PLOIEȘTI, ÎNTR-UN DOSAR DE LUARE DE MITĂ - VIDEO LINK
Astfel, în baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de 4 bărbați, cu vârste între 41 și 54 de ani", au adăugat, astăzi, reprezentanții IJP Prahova.
Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană