- Polițiștii din Măgureni au reținut un tânăr de 20 de ani, din localitate, care a ajuns să lovească un polițist.
- Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, individul cercetat acum pentru ultraj fiind, la momentul respectiv, beat și extrem de nervos în urma unui conflict cu sora lui.
"În noaptea de 24 spre 25 iunie a.c., în jurul orei 03.45, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Măgureni au fost sesizați în mod direct de către o femeie despre faptul că nu se mai înțelege cu fratele său care are un comportament recalcitrant cu ea. La scurt timp, la sediul postului de poliție, a venit și fratele femeii, un tânăr în vârstă de 20 de ani din comună, acesta având un comportament violent, adresându-le polițiștilor cuvinte jignitoare", au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Un polițist a încercat să-l potolească pe bărbat folosind un spray lacrimogen, dar a fost lovit de acesta din urmă.
Până la urmă, oamenii legii au reușit să-l încătușeze pe scandalagiul care prinsese curaj nu doar în urma certurilor din familie, ci și pe fondul consumului de alcool. Etilotestul a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior față de acesta a fost luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. El este cercetat pentru ultraj.
Citiți și: DOI TINERI IMPLICAȚI ÎN ÎNCĂIERAREA DE LA MĂGURENI AU FOST REȚINUȚI
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană