Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mașină vandalizata pe republicii
Categorie: Știri locale
  • Un tânăr este cercetat pentru distrugere, după ce a provocat avarii unui autoturism care circula în Ploiești.
  • Incidentul a avut loc în weekend, iar individul ar fi fost drogat.

"La data de 1 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un tânăr despre faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Republicii din municipiul Ploiești, un bărbat s-ar fi urcat pe autoturismul acestuia, producându-i avarii.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 26 de ani, care manifesta o stare de agitație, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la o unitate medicală.

În urma efectuării testării toxicologice, rezultatul acesteia a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: ADMINISTRATORUL UNUI RESTAURANT DE PE REPUBLICII ESTE CERCETAT PENAL DIN CAUZA AMENAJĂRII UNEI PARCĂRI

Persoana vătămată își rezervă dreptul de a formula plângere în termenul legal, dar în cauză au locdeja cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Foto ilustrație

 

Back To Top