Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bărbat câmpina arestat
Categorie: Știri locale
  • Un câmpinean a ajuns în arestul Poliției după ce și-ar fi atacat vecinii, apoi ar fi încercat să-și incendieze propria locuință.
  • Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, în urma reclamației depuse de persoanele agresate.

"La data de 22 august a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați direct de către trei bărbați, din aceeași familie, cu privire la faptul că în noaptea de 21 spre 22, în jurul orei 00.00, în timp ce se aflau la domicilul din Câmpina, vecinul acestora având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, le-ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență.

Totodată, bărbatul în vârstă de 60 de ani,, din municipiu, în aceeași noapte și-ar fi stropit cu benzină propriul imobil, iar în urma incendiului a fost afectat acoperișul locuinței sale pe o suprafață foarte mică, nefiind constatate alte distrugeri", au precizat reprezentanții IJP Prahova, în cursul zilei de astăzi.

Citiți și: ȘOFER DE 74 DE ANI, CU PERMISUL SUSPENDAT, OPRIT DE POLIȚIȘTI PE UN BULEVARD DIN CÂMPINA

Câmpineanul de 60 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. El este anchetat pentru distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Foto ilustrație

 

Back To Top