Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

șofer beat accident dițești
Categorie: Știri locale
  • IJP Prahova a prezentat, sâmbătă dimineață, primele detalii ale anchetei derulate în cazul accidentului cu victimă produs azi-noapte, în Prahova.
  • Șoferul implicat este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni.

Tânărul care s-a răsturnat cu mașina, azi-noapte, pe o stradă din satul Dițești avea permis de numai câteva luni. Acesta îl obținuse în luna octombrie și reușise deja să o comită destul de grav cât să-i fie suspendat dreptul de a conduce.

Toate acestea și nici consumul de alcool nu l-au împiedicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să urce la volan.

"La data de 26 august, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Filipeștii de Pădure a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism condus de un tânăr in vârsta de 19 ani, din comună.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că tânărul, în timp ce se deplasa pe strada Dulmănești, din satul Dițești, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se și intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Din verificări, s-a stabilit faptul că tânărul figura în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat.

Totodată, cu ocazia testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Conduătorul auto a fost dus la spital și pentru îngrijiri medicale, suferind mai multe traumatisme în urma impactului.

Citiți și: TÂNĂR RĂNIT GRAV ÎNTR-UN ACCIDENT, AZI-NOAPTE, LA DIȚEȘTI. ÎN URMA IMPACTULUI, MAȘINA ACESTUIA S-A FĂCUT BUCĂȚI (FOTO)

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, conducere a unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat și vătămare corporală din culpă.

Foto: ISU Prahova

 

Back To Top