- O acțiune a polițiștilor rutieri din Ploiești a dus la depistarea a doi tineri care se urcaseră la volan fie sub influența substanțelor interzise, fie fără permis.
IJP Prahova a transmis detalii despre contextul în care au fost deschise cele două dosare penale, luni seară.
“La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Poligonului, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani din județul Călărași.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
Și în cursul nopții trecute, în jurul orei 23.30, tot polițiștii rutieri ai Poliției municipiului Ploiești în timp ce se aflau pe strada Poligonului, au oprit, pentru control, un autoturism condus tot de un tânăr în vârstă de 23 de ani din județul Bacău.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.”
Citiți și: DOSARE PENALE PENTRU DOI PRAHOVENI CONTROLAȚI DE POLIȚIE, LA GARA DE SUD, PENTRU CĂ AVEAU ASUPRA LOR CÂTE UN BRICEAG
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană