- Două mașini au fost implicate miercuri, în jurul orei 14.00, într-un eveniment rutier produs pe DN1A, pe raza localității Berceni. Unul dintre șoferii implicați a plecat de la fața locului.
- Polițiștii sesizați cu privire la incident l-au depistat și au descoperit că acesta se afla sub influența alcoolului.
"La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN1A, în comuna Berceni, ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, fiind posibil ca unul dintre conducătorii auto să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări, stabilindu-se faptul că impactul a avut loc între două autoturisme conduse de un bărbat în vârstă de 47 de ani, respectiv de o femeie în vârstă de 38 de ani.
În urma coliziunii, bărbatul a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, ocazie cu care au constat ca emana halenă alcoolică.
Citiți și: UN ACCIDENT A BLOCAT TRAFICUL PE DN1A, ÎN APROPIERE DE VĂLENII DE MUNTE. EVENIMENTUL, DIN CAUZA UNUI ȘOFER CĂRUIA I S-AR FI FĂCUT RĂU
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Conducătoarea auto a fost și ea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, dar polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană