- Trei evenimente anuale importante sunt programate vineri, 29 septembrie, iar ploieștenii, indiferent de vârstă, au de unde alege cum să-și petreacă seara de mâine.
- Muzeul Județean de Științe ale Naturii organizează o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni.
- Tot la Palatul Culturii se vor derula evenimentele programate de Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga" în cadrul Nocturnei Bibliotecilor.
- Parcul Memorial "Constantin Stere" așteaptă de asemenea vizitatori, după apus, când începe "Noaptea la ZOO".
După Noaptea Cercetătorilor Europeni și Noaptea la ZOO, Nocturna Bibliotecilor, organizată la Ploiești de Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga", compeltează seria de evenimente programate mâine seară.
Citiți și: NOAPTEA LA ZOO. O NOUĂ EDIȚIE A EVENIMENTULUI VA AVEA LOC VINEREA VIITOARE
Citiți și: VIDEO NEWS // NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI. EDIȚIA DIN ACEST AN VA AVEA LOC PE 29 SEPTEMBRIE
Anul acesta, cea de-a XIV-a ediție a Nocturnei Bibliotecilor are loc sub sloganul „BIBLIOTECA – SUNET – IMAGINE – CULOARE”. Inițiativa susține și promovează patrimoniul local și național, cultura și educația, acțiunile fiind organizate la nivel naţional de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), cu participarea bibliotecilor publice din România și Republica Moldova.
La Ploiești, programul va include evenimente ca șezătoarea literară, ateliere, concursuri, expoziții, vernisaje, vânătoare de cărți șiun maraton al jocurilor care au încântat copilăria prahovenilor de toate vârstele.
"Prahovenii care iubesc cartea, lectura și cultura și toți cei care doresc să petreacă o seară agreabilă în universul aparte al cărții sunt invitati să petreacă o seară frumoasă la Biblioteca Județeană (str. Subl. Erou Călin Cătălin, nr. 1 – Palatul Culturii, intrarea dinspre Bulevardul Republicii), în data de 29 septembrie 2023, între orele 18.00-23.00, pentru a participa la o gamă diversă de activități culturale, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari", au transmis organizatorii.
NOCTURA BIBLIOTECILOR - Ploiești, 29 septembrie 2023. Programul evenimentului:


- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană