- 16 persoane au fost conduse la audieri în urma descinderilor care au avut loc marți, în Ploiești, Păulești și Tg. Vechi, la persoane bănuite că, nopțile trecute, ar fi participat la încăierări petrecute în vestul și centrul municipiului.
- La adresele vizate, polițiștii au găsit un arsenal întreg, folosit de scandalagii în ceea ce pare să fi fost adevărate confruntări între clanuri.
- În paralel, oamenii legii au derulat și o razie, verificând ieri zeci de mașini și persoane, pe durata funcționării filtrelor rutiere organizate în municipiu.
În urma celor 16 percheziții domiciliare efectuate marți de polițiștii din Prahova, în Ploiești și în comunele Păulești și Târgșoru Vechi, la indivizi bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere, 16 persoane, cu vârste între 18 și 45 de ani, au fost conduse la sediul unității, în vederea audierii.
"Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, membrii a două familii din Ploiești s-ar fi întâlnit într-un parc din zona de Vest a municipiului, unde s-ar fi folosit de mai multe obiecte contondente (bâte, săbii, topoare, macete), dar și de arme de foc, în scopul intimidării reciproce, totodată distrugând caroseria unui autoturism, astfel tulburând grav ordinea și liniștea publică.
De asemenea, la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 06.00, membrii ai acelorași familii s-ar fi întâlnit în zona centrală a municipiului Ploiești, unde, cu ajutorul obiectelor contondente, ar fi distrus caroseria unui alt autoturism.
În urma celor 16 percheziții, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, 4 pistoale neletale supuse autorizării și un pistol de tip air soft, mai multe cuțite, macete, săbii, topoare, dar și alte obiecte folosite la activitatea infracțională", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Vedeți AICI imagini din locuințele suspecților.
În cadrul raziei derulate în paralel cu această acțiune, polițiștii au acționat în filtre rutiere, verificând astfel peste 50 de autovehicule, fiind legitimate 65 de persoane. Au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 4.190 de lei. Totodată, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere.
Citiți și: PERCHEZIȚII ÎN PLOIEȘTI, MARȚI DIMINEAȚĂ, LA INDIVIZI BĂNUIȚI DE ACTE CU VIOLENȚĂ. ANCHETA SE REFERĂ INCLUSIV LA UZ DE ARMĂ ȘI DISTRUGERE - VIDEO LINK
În cadrul acțiunii, au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, dar și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.



Imagini: IJP Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană