Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

circulație restricționată circulație deviată meci
Categorie: Știri locale

 

 

• Sâmbără seara, accesul rutier va fi restricționat în zona stadionului Ilie Oană pentru a respecta măsurile necesare accesului la meciul FC Petrolul Ploiești – FCSB.
• În intervalul orar 17.30-24.00, traseele 5, 7, 22b, 104 și 36 vor circula pe trasee deviate.

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52 privind restricționarea sâmbătă, 28.10.2023, în intervalul orar 17.30-23.00, a căilor de acces pietonal și rutier, în zona stadionului “Ilie Oană” din Ploiești, pe străzile Stadionului, Alexandru Vlahuță și Mihai Bravu.

Măsura a fost dispusă pentru desfășurarea, în condițiile impuse de către Federația Română de Fotbal și Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova “Colonel Alexandru Enescu”, a meciului oficial din cadrul Ligii 1, între echipele FC Petrolul Ploiești și FCSB, care va avea loc în aceeași zi, începând cu ora 20.30.

Ca urmare a desfășurării meciului de fotbal de pe stadionul Ilie Oană, în intervalul orar 17.30-24.00, traseele 5, 7, 22b, 104 și 36 vor circula pe rute deviate astfel:

Traseul 5: Sp. Județean – Cart. M. Bravu
- pe sensul Sp. Județean – Cart. Mihai Bravu, traseu normal până pe str. Ștefan Greceanu, după care vă parcurge străzile: N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari va întoarce în sensul giratoriu situat la intersecția străzilor Mihai Bravu cu Chimiei, cu stație de debarcare-îmbarcare ,,Grădinari’’ situată pe str. Grădinari sens spre centru. Nu se pot utiliza stațiile: Poștei, Tăbăcărie, Războieni, Neajlov, Mihai Bravu.
- pe sensul Cart. Mihai Bravu – Sp Județean va parcurge străzile: Grădinari, Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu cu stație la Muzeul de Istorie, Ștefan Greceanu, după care traseu normal. Nu se pot utiliza stațiile: Mihai Bravu, Neajlov, Tanin, Stadion, Poștei. 

 CITEȘTE ȘI: SERBĂRILE TOAMNEI - FESTIVALUL ȚUICII LA VĂLENII DE MUNTE

Traseul 7: Dorobanțu – B Rudului
-pe sensul Dorobanțul - Centru, traseu normal până la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Armași, stangă Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu cu stație la Muzeul de Istorie, după care ruta cunoscută. Nu se pot efectua stațiile: Școala 9 și Biserica Armoniei.
- pe sensul B Rudului – Dorobanțu, ruta nu se modifică.

Traseul 22b: Auchan/Selgros– Bariera Unirii
- pe sensul Auchan/Selgros – B Unirii, ruta nu se modifică
- pe sensul Bariera Unirii – Auchan/Selgros, vă parcurge străzile Lupeni, după care dr. Ștefan cel Mare , Nicolae Bălcescu cu stație la Muzeul de Istorie, după care ruta cunoscută. Nu se pot efectua stațiile: Școala 9 și Biserica Armoniei. 

Traseul 104: Armoniei – UZTEL
- pe sensul Armoniei – UZTEL vă parcurge străzile: Armoniei, Mihai Bravu, Nicolae Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu după care traseu normal. Nu se pot utiliza stațiile: Maternitate și Grădinari.
- pe sensul UZTEL – Armoniei, traseu normal până în stația FERO, după care se vor parcurge străzile: Grădinari, Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Armoniei. Nu se pot utiliza stațiile: Grădinari, Maternitate și Biserica Armoniei.

Traseul 36: Centru –UZTEL
- pe sensul Centru –UZTEL, traseu normal până pe str. Buna Vestire, după care se vor parcurge străzile: Mircea cel Bătrân, Grădinari Mihai Bravu, după care traseu normal. Nu se pot utiliza stațiile: Maternitate, Grădinari
- pe sensul UZTEL – Centru, traseu normal până în stația FERO, după care se vor parcurge străzile: Grădinari, Armași, Lupeni, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu cu stație la Muzeul de Istorie. Nu se pot utiliza stațiile: Maternitate, Grădinari și Biserica Armoniei.

Față de cele prezentate, intervalul orar de deviere a circulației mai poate suferi modificări în funcție de indicațiile agenților de politie rutieră a municipiului Ploiești care vor fi prezente în zonă.

URMĂREȘTE ȘI: PREMIERĂ VIDEO ORA 17:00 CAMPIONUL COLOSSEUM DANIEL DRAGOMIR ȘI ADRIAN BACIU, INSTRUCTOR ARTE MARȚIALE LA ACTUALITATEA LIVE

Back To Top