- Pompierii au reușit, după o intervenție extrem de grea, pe durata a două zile, să neutralizeze focarele incendiului de pădure de la Valea Doftanei.
Incendiul de vegetație din zona barajului Paltinu a izbucnit marți. Pompieri au acționat și ieri noapte, dar și în cursul zilei de miercuri, focarele fiind neutralizate după alte nouă ore de luptă cu focul.
"S-a acționat cu apă, fiind creată o rețea de furtunuri care au alimentat dispozitivele de stingere portabile purtate de pompieri. De asemenea, s-a intervenit cu drujbe pentru a mărunți doborâturile masive care încă ardeau violent, astfel încât să poată fi stinse", au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Citiți și: UN INCENDIU DE VEGETAȚIE AFECTEAZĂ 12.000 MP DE PĂDURE, ÎN ZONA PALTINU - VIDEO LINK
Zona a rămas sub monitorizare, pompierii realizând, la retragerea echipajelor, și o recunoaștere de pe lac, pentru a se asigura că nu au mai rămas focare active.
Video din timpul intervenției >>> AICI





Imagini: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană