- O tânără din Ploiești, aflată sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier, vineri după-amiază, în Ploiești, apoi a fugit de la locul evenimentului.
- Polițiștii au fost alertați cu privire la incident și au depistat-o la scurt timp după aceea.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați vineri, în jurul orei 15.30, despre faptul că pe strada Gheorghe Doja ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto ar fi părăsit locul producerii evenimentului, fiind posibil ca șoferul să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
"În baza sesizării, polițiștii au efectuat verificări în vederea depistării autoturismului în cauză, fiind depistat, la volan aflându-se o femeie în vârstă de 35 de ani, din municipiu.
Întrucât aceasta emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge", au anunțat reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: ȘOFERUL DE 22 DE ANI CARE A PROVOCAT ACCIDENTUL MORTAL DE LA VALEA DOFTANEI A FOST REȚINUT
Șoferița este cercetată pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană