- Un tânăr a fost depistat, aseară, conducând sub influența alcoolului. Acesta a fost tras pe dreapta de polițiștii din Comarnic, pentru un control de rutină, dar oamenii legii și-au dat seama că șoferul în cauză mirosea a băutură.
Conducătorul auto prins băut la volan, aseară, la Comarnic, are doar 19 ani.
"La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Talea.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge", a anunțat IJP Prahova.
Citiți și: CARAMBOLUL DE PE DN1 AR FI FOST PROVOCAT DE ȘOFERUL UNUI TIR, CARE S-A URCAT BĂUT LA VOLAN
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană