• Reprezentanții Palatului Copiilor din Ploiești organizează Târgul de Crăciun, în speranța că orice vizitator va putea contribui la amenajarea unui teren de învățare în aer liber, în curtea instituției.
• Copiii au pregătit și un spectacol divertisment și folclor pentru cei care le vizitează târgul.
„Împreună pentru școala noastră” se numește Târgul De Crăciun care are loc la Palatul Copiilor din Ploiești pe 18 dec 2023, între orele 15.00 și 21.00. Palatul Copiilor a fost selectat între cele 60 de școli la nivel național care fac parte din acest program. Prin mecanismul de organizare, asociația Narada dublează suma care se colectează din donațiile la acest Târg de Crăciun, unde sunt expun obiecte decorative realizate hand made de elevii Palatului.
„În prezent, situația Palatului Copiilor din Ploiești este destul de dificilă. Clădirea are dotările minime necesare pentru a funcționa, dar curtea și gardul sunt într-o stare avansată de degradare. Cu toate acestea, activitățile și rezultatele elevilor sunt de nivel excelent, și merită sprijinul comunității. În acest sens, invităm pe toți cei care ne apreciază să vină la Târgul de Crăciun și să contribuie la realizarea visului nostru prin achiziționarea produselor create de copii. Am pregătit și un spectacol extraordinar”, spune prof. Alina Zahariuc, directorul instituției.


Cei 3000 de copii care frecventează cursurile de la Palatul Copiilor Ploiești au nevoie de un spațiu amenajat în aer liber. „Dorim să dăm sens și funcționalitate unui teren neutilizat, aflat în paragină, din curtea instituției noastre, care ar putea deveni un spațiu de învățare în aer liber, de desfășurare a unor activități non-formale, de cunoaștere și comuniune în cadrul comunității noastre (elevi, profesori, părinți)”, mai transmit reprezentanții Palatului Copiilor.

Potrivit acestora, problema este complexă: nu există bănci, copiii și părinții nu au unde să se așeze înainte sau după terminarea orelor de curs de la Palat, care durează 100 de minute, profesorii nu pot organiza activități de învățare (ateliere de creație, de lectură, pictură, mișcare, sport, activități artistice) în aer liber pe toată perioada de vreme caldă, din lunile martie-octombrie – 8 luni din an, nu există un spațiu în care să se poată organiza mici spectacole în aer liber, sala din clădire permite acces pentru max. 70 de persoane în auditoriu. Sala de așteptare din interiorul clădirii are capacitatea de max. 40 de locuri, total insuficient pentru un trafic de 3000 de copii și tot atâția părinți care îi însoțesc, iar gardul este în stare avansată de deteriorare.

Amenajarea acestui teren ar ajuta la existența unui spațiu de relaxare, dar și de învățare în aer liber, pentru cei 3000 de copii care frecventează cursurile de la Palatul Copiilor, va exista un spațiu amenajat pentru spectacole în aer liber, cu o mai mare capacitate pentru public, va exista un spațiu amenajat cu bănci, unde părinții, pe durata celor 100 de minute cât durează cursurile, vor putea comunica, dezbate, face schimb de opinii pentru a găsi soluții de sprijin pentru activitățile cu copiii organizate la Palat.
Palatul Copiilor Ploiești este o instituție educativă, aparținând Ministerului Educației, aflată în subordonarea Inspectoratului Școlar Județean Prahova, care desfășoară activități extrașcolare pe mai multe domenii: artistic, sportiv, cultural, tehnico-aplicativ. Există și o structură arondată: Clubul Copiilor Băicoi.

Anual, instituția organizează cursuri și activități educative gratuit pentru aprox. 3000 de elevi din județul Prahova. Cercurile pe care le pot frecventa copiii și tinerii sunt: Teatru, Pictură, Atelierul fanteziei, Balet, Dans Modern, Gimnastică, Etnografie și Folclor, Muzică populară, Muzică ușoară, Muzică vocal-instrumentală – chitară, tobe, pian, Cultură și Civilizație Engleză/Franceză/Germană, Cenaclu literar, Informatică, Aeromodele, Arte marțiale și Șah. Printre proiectele inițiate și derulate se află: Festivalul Național al Teatrelor de Revistă pentru Copii, aflat anul acesta la cea de-a 27-a ediție, Concursul de Artă Coregrafică EuRoDans care a parcurs 12 ediții, precum și alte competiții pe discipline cu profil sportiv, proiecte educative, parteneriate cu alte școli și instituții culturale.

Palatul Copiilor a fost înființat în anul 1970 (Casa Pionierilor), având deci o îndelungată tradiție, păstrată și transmisă de generații, prin profesori dedicați. Foști elevi ai Palatului Copiilor din Ploiești sunt, în prezent, personalități ale vieții culturale sau în alte domenii economice.


Alerta a fost postată pe hartaedu.ro AICI, iar donații pot fi făcute și pe Targ - Harta EDU.
CITEȘTE ȘI: MASA SĂRACILOR PLOIEȘTI. CAMPANIE DE STRÂNGERE DE ALIMENTE PENTRU CEI NEVOIAȘI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană