Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

reținut ordin de proteție
Categorie: Știri locale
  • A fost nevoie de intervenția Poliției în urma unui scandal izbucnit ieri, la două zile după ce o mamă și fiica ei obținuseră ordin de protecție împotriva capului familiei.

Femeia a fost cea care a sunat la Poliție, ieri dimineață, când soțul a intrat în casa în care se aflau ea și fiica sa, individul încălcând ordinul de provizoriu de protecție emis sâmbătă împotriva lui.

„În fapt, între bărbatul de 40 de ani și fiica sa de 18 ani ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia bărbatul ar fi încercat să o lovească pe tânără, moment în care între cei doi a intervenit prietenul acesteia, ulterior bărbatul părăsind locuința.

Din verificări, a reieșit faptul că, la data de 27 ianuarie a.c., față de bărbat a fost emis un ordin provizoriu de protecție prin care era obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de soție și de fiică, dar și de domiciliul acestora”, au detaliat polițiștii.

Ca să-l țină departe de soție și fiică, polițiștii l-au reținut pe bărbat, iar azi va fi prezentat unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis pentru amenințare, violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Citiți și: ORDIN DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA UNUI PRAHOVEAN CARE ȘI-A BĂTUT PĂRINȚII. ESTE PRIMUL DIN JUDEȚ MONITORIZAT CU DISPOZITIV DE SUPRAVEGHERE

Foto ilustrație

 

Back To Top