Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

penal câmpina agresiune eleve
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii au deschis un nou dosar penal în urma unui incedent violent în care au fost implicați minori.
  • De această dată ancheta vizează un conflict izbucnit între două adolescente, una dintre ele fiind lovită de cealaltă.
  • Totul s-ar fi petrecut acum o săptămână, pe o terasă din Câmpina.

Cazul de la Câmpina a ajuns în atenția Poliției după ce o înregistrare video care surprinde cele întâmplate a ajuns în spațiul public. În urma cercetărilor efectuate până în prezent, oamenii legii au stabilit că, „la data de 30 ianuarie a.c., două minore de 13, respectiv 14 ani, s-ar fi întâlnit pe terasa unei unități de alimentație publică, din municipiul Câmpina unde au avut o discuție în contradictoriu, ulterior, tânăra de 14 ani agresând-o pe cealaltă cu palmele în zona capului și a corpului.

În urma verificărilor, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, domiciliată în municipiu, urmând a fi stabilită situația de fapt.

Tânăra agresată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar părinții acesteia nu au formulat plângere cu privire la fapta comisă”.

Citiți și: O FEMEIE A RĂMAS FĂRĂ PORTOFEL ȘI 700 DE LEI ÎN TIMP CE SE AFLA LA CUMPĂRĂTURI, ÎNTR-UN SUPERMARKET DIN CÂMPINA. CÂND SĂ AJUNGĂ ÎN AREST, SUSPECTULUI I S-A FĂCUT RĂU

Cercetările cu privire la acest incident sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Alarmant este că și alte astfel de incidente au fost raportate polițiștilor din Prahova, în ultima perioadă. 

Două cazuri recente, înregistrate în zona de sud a Ploieștiului, sunt investigate, de asemenea, în cadrul unor dosare penale.

Citiți și: MINORI ACUZAȚI DE TÂLHĂRIE, LA PLOIEȘTI. TINERII AU FOST REȚINUȚI DUPĂ CE AR FI ATACAT DOI ELEVI 

Citiți și: UN NOU INCIDENT GRAV, CU MINORI, ÎN ZONA LICEULUI „VICTOR SLĂVESCU” DIN PLOIEȘTI

Foto ilustrație

Back To Top