- IJP Prahova a transmis, joi, primele precizări legate de bătaia care a avut loc ieri după-amiază, într-o intersecție din zona centrală a municipiului Ploiești.
- Mai mulți indivizi au atacat cu bâte și un topor un tânăr aflat într-o mașină, după ce au blocat în trafic autoturismul în care afla acesta.
Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 14.30, în centrul Ploieștiului, mai exact în intersecția de la Biserica „Sf. Vineri”, a confirmat Poliția, după ce în mediul on-line a apărut o înregistrare care surprinde scenele violente.
„La data de 6 martie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că o persoană ar fi fost agresată, pe strada Neagoe Basarab, din municipiul Ploiești.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr de 24 de ani.
Din primele verificări, a reieșit faptul că mai multe persoane necunoscute ar fi lovit cu obiecte contondente geamurile unui autoturism și l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 24 de ani.
Ulterior persoanele bănuite au plecat de de la fața locului.
Pentru acordarea primului ajutor, s-a prezentat un echipaj medical, care ulterior a transportat victima la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat IJP Prahova.
Citiți și: PASAGERII UNEI MAȘINI, ATACAȚI CU BÂTE ȘI TOPOARE, ÎN PLINĂ ZI, ÎN CENTRUL PLOIEȘTIULUI. SCENELE ȘOCANTE AU FOST FILMATE - VIDEO LINK
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și distrugere. La acest moment, cercetările sunt continuate de către polițiști pentru identificarea, depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele bănuite de comiterea faptei, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Foto: captură video gazetadambovitei.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană