- Festivalul Democrației vine în Ploiești, Capitala Tineretului din România 2024.
- Consiliul Tineretului din România, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, organizează două zile de dezbateri și discuții cu, despre și pentru tineri.
Tinerii din toată țara sunt invitați, pe 5 și 6 aprilie, la Ploiești - Capitala Tineretului din România.
„Vrei să încerci ceva diferit? Lasă-ți amprenta asupra orașului, acceptă provocarea BCR, participă la Maratonul de dezvoltare locală și colaborează cu participanți din toată țara pentru a identifica problemele tinerilor din Capitala Tineretului din România - Ploiești! Găsește cele mai bune soluții și BCR se angajează să le finanțeze. Dacă ești din Ploiești, ajută-ți echipa, folosindu-te de experiența și cunoștințele tale. Dacă vii din alt oraș, vino cu o perspectivă nouă și modele de bună practică din țară” este provocarea lansată de organizatori.
În paralel cu aceste activități, CTR și FJT PH urmăresc să contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru tineret a orașului gazdă al Festivalului Democrației și, cu finanțarea și sprijinul Băncii Comerciale Române, și-au propus să transforme în realitate ideile tinerilor pentru municipiul Ploiești.
Pe parcursul Festivalului Democrației, o echipă de mentori va sprijini participanții în a contura soluțiile și le va oferi expertiză în prezentarea acestora. Înscrierile la eveniment se fac accesând formularul de AICI.
Patru jurați vor analiza propunerile tinerilor, dar fiecare participant la eveniment va contribui la desemnarea câștigătorilor. După finalizarea concursului, echipa Consiliului Tineretului din România va sprijini implementarea soluțiilor aduse de tineri.
Citiți și: Ploieşti #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România 2024. GALA SPORTULUI PRAHOVEAN SE DESFĂȘOARĂ JOI LA PALATUL ADMINISTRATIV DIN PLOIEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană