• Campania „Fără Bariere” are drept scop conștientizarea și educația privind prevenirea violenței, a consumului de droguri și promovarea sănătății mintale.
• Caravana din cadrul campaniei, care se va desfășura în perioada 4 – 26 aprilie, în 20 de centre universitare din România, va ajunge joi, 11 aprilie, la Universitatea Petrol - Gaze din Ploiești.
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în calitate de cofinanţator pentru implementarea Grantului „România - Anul European”, finanţat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene a demarat Campania „Fără Bariere – TOT Adevărul Despre Droguri”.
Partenerii proiectului sunt: Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională Antidrog, Poliția Română, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educației, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Consiliul Național al Rectorilor, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, Teen Challenge România, ICEU Training Group, Federațiile Studențești.
Scopul campaniei este conștientizarea și educația privind prevenirea violenței, a consumului de droguri și promovarea sănătății mintale.
Campania „Fără Bariere” își propune să ne aducă tinerii față în față cu foștii consumatori, cu specialiștii din domeniu și, împreună, să pună bazele unei comunități în care să se poată discuta „TOT Adevărul Despre Droguri”, după cum spun organizatorii.
Caravana, care se va desfășura în perioada 4 – 26 aprilie, în 20 de centre universitare din România, va ajunge joi, 11 aprilie, la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești.
Evenimentul va avea loc în Aula Universității Petrol – Gaze din Ploiești, începând cu ora 14.00.
CITEȘTE ȘI: TEATRUL „TOMA CARAGIU” PLOIEȘTI SE IMPLICĂ ÎN CAMPANIA NAȚIONALĂ „ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI”, EDIȚIA 2024
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană