- Prefectura Prahova a anunțat că, preventiv, zeci de persoane au fost evacuate din apropierea zonei afectate de surapare.
- Potrivit informațiilor de până acum, craterul are aproximativ 2 m adâncime și o suprafață de aproximativ 60 mp.
„Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri. Totodată, a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu. Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.
Citiți și: UPDATE / O STRADĂ DIN SLĂNIC S-A PRĂBUȘIT PARȚIAL, JOI DIMINEAȚĂ. LA 50 DE METRI DISTANȚĂ SUNT BLOCURI DE LOCUINȚE
În jurul prânzului, Prefectura a anunțat că a fost dispusă deja evacuarea a 20 de persoane aflate în blocurile din proximitatea zonei afectate. Măsura este una preventică, iar ulterior, în funcție de evoluția situației de urgență și analiza comisiei de specialitate, vor fi dispuse si alte măsuri necesare.
Update. „Întrucât pe strada 23 August din orașul Slănic, în dreptul Sediului Poliției orașului Slănic, îmbrăcămintea asfaltică s-a surpat, zona afectată este închisă circulației fiind impuse restricții. Astfel, strada în cauză a fost închisă, fiind necesară ocolirea acesteia. Traficul rutier este deviat pe str. Vasile Alecsndri - Str. Slănicului- I.L. Caragiale. La fața locului se află autoritățile competente, care monitorizează situația”, a transmis IJP Prahova, în urma evenimentelor de joi dimineață.
Foto: DSU