- Unele din imobilele aflate în apropierea zonei afectate de tasarea terenului ar putea fi deja afectate.
- Preventiv, autoritățile i-au evacuat pe locatarii din blocurile aflate în apropiere, dar posibile probleme au fost constatate și la clădirea unei grădinițe, aflată la o distanță de aproximativ 400 de metri.
Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat, vineri, că o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la grădinița din Slănic care funcționează la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica starea imobilului.
„La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanților grădiniței, acestea existau și s-au accentuat.
Facem precizarea că la acest moment în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități, iar până la o expertiză de specialitate nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar.
Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate”, precizează reprezentanții DSU.
Autoritățile au precizat că măsurile luate au caracter preventiv și sunt instituite gradual, urmărind strict protejarea locuitorilor, dar totodată crearea unui disconfort cât mai mic.
Citiți și: NOI MĂSURĂTORI LA SLĂNIC. TASAREA TERENULUI S-A ACCENTUAT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Vă reamitim că, ieri dimineață, un crater de 60 mp și 2 m adâncime s-a format sub o stradă din centrul orașului, după tasarea terenului de dedesubt.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană