- Salvamontiștii formației Prahova au intervenit, azi-noapte, în zona Scorțeni, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că ar fi căzut într-o râpă și ar avea dureri puternice în piept.
- S-a dovedit o alarmă falsă. Apelantul era doar beat.
Salvamontiștii au fost alertați în jurul orei 1.00, când, printr-un apel la 112, erau solicitați ca resursă de sprijin pentru căutarea unui bărbat ce spunea că este căzut într-o râpă, într-o pădure de lângă comuna Scorțeni, acuzând dureri mari în piept.
„Apelul nu a putut fi localizat. Am trimis ambulanța Salvamont 4x4 cu trei salvatori montani, în sprijinul celorlalte instituții care-l căutau. După mai multe ore de căutări, inclusiv cu drona cu termoviziune, acesta a fost găsit în stare de ebrietate, într-o stână”, a informat Salvamont Prahova.
Bărbatul a fost amendat de autorități pentru fapta sa, iar salvatorii montani trag un nou semnal de alarmă arătând că astfel de cazuri sunt înregistrate, încă, destul de des, mobilizând resurse tehnice și umane care ar putea fi necesare, în același timp, pentru urgențe reale.
Citiți și: DOI TURIȘTI RĂNIȚI AU FOST RECUPERAȚI DE SALVAMONTIȘTII DIN BUCEGI. ACȚIUNEA A DURAT TOATĂ NOAPTEA
Foto: Salvamont Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană