• Un protest de două ore a avut loc astăzi, în fața Primăriei Municipiului Ploiești, în urma nerezolvării situației de la Secția Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal.
• Antrenoarea Simona Puiu, alături de gimnastele sale și de părinții sportivelor au atras atenția încă o dată asupra umilințelor, abuzurilor și nedreptăților care li s-au făcut.
„Vrem performanță, nu aroganță!”, „Vrem onoare, nu sfidare!”, „Nu îngropați Gimnastica Ritmică la Ploiești!” sunt mesajele pe care le-au afișat antrenoarea Secției Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Simona Puiu, alături de micile sportive și de părinții acestora.
În timp ce adulții au venit pregătiți cu pancarte, copilele au sperat să atragă atenția forurilor administrative locale prin costumele în care aduc zecile de titluri și obiectele la care acestea se antrenează. Orice trecător le-a putut vedea, astăzi, pe micile campioane care se antrenează câte patru ore zilnic și mormanele cu medalii pe care gimnastele le-au câștigat prin muncă și dedicare totală, medalii care, din păcate, atrag, de ceva vreme scandaluri, indiferență și umilințe, în loc de recunoaștere, susținere și respect.
APH LIVE ANTRENOAREA SIMONA PUIU REAMINTEȘTE PUBLIC PROBLEMELE DE LA SECȚIA DE GIMNASTICĂ RITMICĂ
Sub sloganul „Alături de copiii noștri, alături de antrenoarea noastră, alături de gimnastica ritmică ploieșteană”, și părinții sportivelor au reclamat încă o dată, modul „abuziv în care domnul director al CSM Ploiești, Dănuț Burghelea, și primarul Andrei Volosevici aleg să umilească munca copiilor noștri și eforturile antrenoarei Simona Puiu, prin refuzul de a găsi soluții si aplicarea unui tratament egal cu celelalte secții sportive”.
APH LIVE SCENE DE LA PROTESTUL SECȚIEI DE GIMNASTICĂ RITMICĂ A CSM PLOIEȘTI
„Refuzul de a se acorda un salariu decent antrenoarei Simona Puiu, refuzul unui contract de voluntariat pentru un arbitru, ceea ce a atras amenzi Clubului Sportiv Muncipal, la competiții, neaprobarea participării unor gimnaste la campionate naționale și internaționale, condițiile de antrenament și sabotarea continuă a Secției de Gimnastică Ritmică au fost sesizate de multe de ori, însă nicăieri, niciuna dintre aceste probleme nu și-a găsit rezolvarea”, ne-a spus o mămică aflată la protest.
„Nu au contat performanțele Secției de Gimnastică Ritmică de-a lungul celor 16 ani de existență, nu au contat nenumăratele medalii internaționale și naționale obținute de sportive, nu au contat promovările la Lotul Național, participările la Campionatele Europene de Junioare din 2016 și 2018, calificarea pentru România a Denisei Stoian la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos-Aires, Argentina”, au susținut și alți părinți ai gimnastelor.
„Protestăm împotriva modului abuziv în care domnul director al CSM Ploiești dl. Dănuț Burghelea și domnul primar Andrei Volosevici aleg să umilească munca copiilor noștri și eforturile antrenoarei Simona Puiu, prin refuzul de a găsi soluții și aplicarea unui tratament egal cu celelalte secții sportive, prin lipsa lor de interes la toate problemele ridicate de noi în cele patru întâlniri care au avut loc atât la sediul clubului cât și la Primăria municipiului Ploiești”, au mai explicat mamele gimnastelor, prezente la protest.
Puțini ploieșteni au răspuns apelului antrenoarei, al părinților și al sportivelor, de a veni să susțină Secția de Gimnastică Ritmică. Oamenii se uitau curioși, dar treceau repede. Din când în când, mai întrebau ce se întâmplă? Unii spuneau în fugă: „De la gimnastică? Bravo lor, trebuie susținute! Păcat de efortul acestor copii! Să luptați mai departe! Nu vă lăsați!”.
Din păcate, o sfidare și mai mare, în timpul protestului gimnastelor sportului-artă, a fost încercarea de sabotare a acțiunii, din partea unor protestatari politici, care nu aveau nicio legătură cu problemele Secției de Gimnastică Ritmică a CSM Ploiești, dar care au afișat cu pancarte pe care scria mare: „Fără penali în funcții publice!”, „Nu susținem baronul Lamborghini” și „Bentley defect, ajută-mă să-l repar și votează-mă din nou!”. Aceștia au fost rapid îndepărtați de jandarmi.
Protestul sportivelor s-a desfășurat pașnic, în intervalul orar 10.00 - 12.00, în fața Primăriei Municipiului Ploiești.
GALERIE FOTO APH

















- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Actualitatea Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană