- Un accident rutier în care au fost implicate o motocicletă și două autoturisme a avut loc în urmă cu puțin dimp, pe DJ102, la Vărbilău.
Un motociclist a fost rănit grav după ce a intrat în coliziune cu o mașină, fiind proiectat, apoi, în alt autoturism.
„Un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi intrat în coliziune un autoturism condus de o tânără de 27 de ani. Ulterior, motociclistul a fost acroșat de un alt autoturism condus de un bărbat de 67 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a anunțat Poliția, după primele cercetări la locul evenimentului.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în fiecare caz.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un bărbat și-a pierdut viața, în cursul acestei săptămâni, în urma unui alt accident cu motocicletă produs în zona Slănic.
Citiți și: UN MOTOCICLIST A MURIT ÎN URMA UNUI ACCIDENT GRAV PRODUS LA SLĂNIC
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană