- În ciuda atacurilor soldate cu victime și a avertismentelor lansate de autorități, sunt destui cei care încă ignoră pericolul pe care îl presupune întâlnirea cu un animal sălbatic.
- Doi tineri au fost filmați ieri, pe Transfăgărășan, în timp ce încercau să hrănească și să se fotografieze cu ursul care le ieșise în cale.
- Cei doi se află chiar lângă animalul care, la un moment dat, ripostează.
Imaginile cu cei doi tineri încercând să-și facă selfie cu un urs au fost publicate pe rețelele de socializare. În filmare se vede, aproape, un al doilea exemplar, cel mai probabil un pui, ceea ce face situația și mai periculoasă.
Imaginile pot fi văzute AICI.
În clipul de câteva secunde sunt încălcate, probabil, toate recomandările formulate de autorități pentru astfel de cazuri. Tinerii se comportă de parcă s-ar afla în apropierea unui câine credincios, nicidecum lângă un animal sălbatic.
La un moment dat, ursul îl doboară pe unul dintre ei la pământ, dar se sperie de claxoanele șoferilor care văd întreaga scenă și intervin pentru a-i salva pe cei doi inconștienți.
Citiți și: FILMUL TRAGEDIEI DIN BUCEGI. FATA UCISĂ A FOST ATACATĂ DE URS ÎN TIMPUL APELULUI LA 112
Recomandările autorităților, pentru a evita atacul de urs
- Nu porniți singuri la drum. Asigurați-vă că aveți cel puțin un partener de drumeție. Urșii sunt mai puțin predispuși să se apropie de grupuri mari de oameni.
- Faceți zgomot. Pe traseele montane, este important să discutați, să cântați sau să faceți zgomot pentru a alerta animalele sălbatice și a vă face simțită prezența. Urșii preferă să evite oamenii și se vor retrage dacă vă aud din timp.
- Agățați de rucsac un Bear Bell - clopoțel împotriva urșilor. Sunetul constant al clopoțelului va alerta urșii de apropierea voastră, oferindu-le ocazia să se retragă.
- Evitați traseele pe timp de ceață și ploaie, deoarece vizibilitatea scade, la fel și capacitatea de a face zgomot.
- Împachetați cât mai bine mâncarea în rucsac astfel încât să nu miroasă prea tare, de preferat folosind recipiente etanșe. Nu mâncați în locurile împădurite sau în cele despre care știți că sunt frecventate de urși.
- Când campați, nu țineți mâncarea în cort. Ideal ar fi ca recipientele cu mâncare să fie agățate la cel puțin 50-100 m de locul în care ați campat.
- Folosiți spray cu piper, special conceput împotriva urșilor.
- Evitați zonele frecventate de ursoaice cu pui, acestea fiind foarte periculoase.
- Faceți zgomot dacă observați un urs la distanță. Ar fi vine să aveți și să utilizați petarde.
- Reacționați calm dacă vă întâlniți cu un urs. Faceți cât mai mult zgomot și retrageți-vă încet, cu ochii la el. Dacă vine spre dumneavoastră, aruncați rucsacul în direcția opusă celei în care o veți lua.
Foto: captură video Facebook
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană