Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

reținut ordin de protecție
Categorie: Știri locale
  • Un bărbat a fost reținut, la Șirna, după ce a fost găsit în curtea fostei soții.
  • Femeia a sunat îngrozită la Poliție anunțând că fostul ei partener, împotriva căruia avea ordin de protecție, a venit la ea acasă.

Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, în comuna Șirna, bărbatul de 62 de ani fiind găsit în curtea fostei soții, încălcând astfel ordinul de protecție care îi interzicea să se apropie de femeie, de locuința ei, precum și de mama acesteia, la mai puțin de 200 de metri.

În baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Citiți și: DOI ȘOFERI BEȚI AU FOST DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTII PRAHOVENI, LA CÂMPINA ȘI ȘIRNA. UNUL DINTRE EI AVEA ȘI PERMISUL ANULAT

Foto ilustrație

Back To Top