- Trei autoturisme în care se aflau șapte persoane, inclusiv un minor, au intrat în coliziune în zona Boldești-Scăeni, vineri, în jurul orei 5.00.
Echipaje de pompieri și SMURD au fost mobilizate la intervenția de pe DN1A, în urma accidentului din această dimineață.
Potrivit ISU Prahova, în evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme, unul dintre acestea fiind răsturnat în afara părții carosabile. La bordul acestora se aflau
7 ocupanți (un minor), toți conștienți, iar o persoană era rămasă blocată în unul dintre autoturisme, fără a fi încarcerată. Pompierii au ajutat-o să iasă din mașină, victima fiind preluată apoi, imediat de echipajele de prim-ajutor.
Două dintre persoanele care au fost asistate la locul evenimentului au fost transportate la spital de SMURD și SAJ. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, care acuza durere în zona coloanei lombare, durere torace anterior și prezenta escoriații la nivelul membrelor superioare, și un alt bărbat, de 23 de ani, cu traumatism membre inferioare și durere torace.
Update. Cum s-a produs accidentul de vineri dimineață, de pe DN1A
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană