Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ordin de protecție
Categorie: Știri locale
  • O femeie din Prahova s-a trezit, în curte, cu soțul împotriva căruia obținuse ordin de protecție. Bărbatul nu avea voie să se apropie de locuința acesteia sau de locul ei de muncă.

Incidentul s-a petrecut luni, în jurul prânzului, femeia reclamând la Poliție că soțul său ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție, emis față de ea.

„Bărbatul de 62 de ani, din municipiul București, ar fi pătruns în curtea locuinței soției, deși pe numele acestuia fusese emis un ordin de protecție prin care era obligat la păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri față de aceasta și de locul de muncă al acesteia.

Astfel, bărbatul găsit în curtea locuinței apelantei a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar ulterior, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a anunțat IJP Prahova.

Bărbatul este cercetat inclusiv pentru violare de domiciliu.

Citiți și: Un bărbat din Băicoi a fost reținut după ce și-a bătut soția. Împotriva individului a fost emis și ordin de protecție

Foto ilustrație

Back To Top