- Mai multe zone ale comunei Adunați au beneficiat, în ultimele săptămâni, de investiții în extinderea sistemului de iluminat.
„Cu siguranță ați observat o schimbare în ceea ce privește poarta de intrare în localitatea noastră pe timpul nopții și asta datorita unei investiții de extindere a rețelei de iluminat public în acea zonă, sporindu-i cu mult frumusețea naturala. De asemenea au fost executate alte extinderi în zona Centrului Medical și pe strada INSULA, dar și pe alte peste 20 de strazi unde iluminatul era insuficient sau incomplet.
Aceste investiții sunt doar începutul unui proiect pe termen lung de extindere și înființare în toate zonele unde a fost identificată această necesitate, dar și de schimbare a tuturor lămpilor vechi cu lămpi pe led”, a anunțat primarul comunei Adunați, Darius Săvulescu.
Cu prilejul alegerilor din 9 iunie, în urma cărora acesta a fost pentru un nou mandat, Săvulescu a anunțat că extinderea sistemului de iluminat public în toată comuna este una dintre investițiile prioritare în următorii ani, alături de proiecte precum extinderea rețelei de apă, construirea unui parc fotovoltaic pentru autoconsum și realizarea a 12 km de canalizare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană