- Localnicii din satul Bordenii Mari au fost alertați, luni dimineață, cu privire la un urs care a fost văzut în preajma locuințelor.
- O cameră de supraveghere a surprins animalul într-o gospodărie, în timp ce încerca să rupă gardul pentru a ajunge la găinile oamenilor.
Alerta de urs dată luni dimineață, la Scorțeni, a vizat satul Bordenii Mari. Ulterior, pe rețelele de socializare a fost postată și o înregistrate făcută cu o cameră de supraveghere. În jurul orei 4.45, animalul se afla în curtea unui localnic, încercând să pătrundă la cotețul găinilor.
„Oare trebuie să moară cineva pentru a se lua măsuri? De cât timp este ursul în localitate? Ce fac autoritățile?” a scris autorul postării, care se plânge de faptul că animalul a reușit să-i ucidă mai multe păsări.
Imaginile pot fi văzute AICI.
Procedura în astfel de cazuri, care poate fi consultată pe site-ul Ministerului Mediului, prevede modul în care trebuie evaluat gradul de risc, astfel:
- Animalul a fost observat ocazional în intravilan - risc redus
- Animalul se retrage la observarea oamenilor (50-100 m) - risc redus
- Animalul nu se retrage la observarea oamenilor (50-100 m) - risc mediu
- Animalul surprins/alungat lansează un atac fals - risc mediu
- Animalul a fost observat repetat în intravilan - risc mediu
- Animalul nu este oprit de măsuri de protecţie existente - risc mediu
- Animalul se hrăneşte cu gunoaie în prezenţa oamenilor - risc mediu
- Animalul nu se retrage când este alungat - risc mediu
- Animalul se află prins într-o capcană neautorizată și prezintă răni grave - risc mare
- Animalul intră în gospodării, nu se retrage în prezenţa omului și devine agresiv - risc mare
- Animalul surprins/alungat lansează un atac - risc mare
- Animalul devine agresiv în urma rănirii sau a administrării substanțelor tranchilizante - risc mare
- Animalul atacă omul în zona locuită - risc mare
- Animalul atacă animale domestice în intravilan - risc mare
Citiți și: SCORȚENI. A doua alertă de urs, în mai puțin de 12 ore, în Prahova
Cum pot interveni autoritățile:
Risc redus
- limitarea accesului persoanelor în zonă, de către jandarmi, polițiști și polițiști locali, după caz
- aplicarea măsurilor de îndepartare a animalului din zonă (goane oarbe, semnale acustice și luminoase, gloanțe de cauciuc, petarde) de către jandarmi și personalul tehnic de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau al Gărzii forestiere, după caz;
- în urma intervenţiei se va încheia un raport în care se vor detalia modul de interventie şi rezultatele obținute;
- dacă este cazul, reprezentantul legal al autorităţii administrației publice locale va convoca comisia de constatare a pagubelor.
Risc mediu

- medicul veterinar de liberă practică împuternicit procedează la tranchilizarea exemplarului de urs;
- autoritatea locală și gestionarul pun la dispoziția echipei de intervenție echipamentul specializat pentru marcarea și transportul exemplarului tranchilizat;
- în urma intervenţiei se va încheia un raport în care se vor detalia modul de interventie şi rezultatele obținute;
- dacă este cazul, reprezentantul legal al autorităţii administrației publice locale va convoca comisia de constatare a pagubelor.
Risc mare
- limitarea accesului persoanelor în zonă, de către jandarmi, polițiști și polițiști locali, după caz;
- medicul veterinar de liberă practică împuternicit procedează la tranchilizarea exemplarului de urs;
- extragerea prin împușcare de către personalul tehnic de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau al Gărzii forestiere, după caz, a exemplarului de urs agresiv, potrivit deciziei
conducătorului echipei de intervenție; - în urma intervenţiei se va încheia un raport în care se vor detalia modul de interventie şi rezultatele obținute;
- dacă este cazul, reprezentantul legal al autorităţii administrației publice locale va convoca comisia de constatare a pagubelor.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană