Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

perchezitii furt locuinte
Categorie: Știri locale
  • Doi prahoveni au ajuns după gratii, în arest preventiv, în urma unei spargeri date în Ploiești, la finalul lunii mai.

Cei doi bărbați, de 32, respectiv 37 de ani, din Ploiești și din Valea Călugărească, suspectați de furt din locuință, au fost audiați miercuri, în urma unor percheziții care au avut loc în municipiu și în orașul Mizil. Aceștia sunt bănuiți că ar fi dat o spargere în Ploiești, pe 26 mai, prejudiciul estimat fiind de 60.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Citiți și: Percheziții în Prahova, miercuri, în urma unui furt dintr-o locuință din Ploiești. Paguba e de peste 10.000 de euro

Foto ilustrație

Back To Top