- Polițiștii din București au efectuat, luni, o percheziție la o adresă din Prahova, într-un dosar de înșelăciune în formă continuată și tentatvă de înșelăciune.
- O femeie ar fi reușit să convingă mai multe persoane în vârstă să-i dea, pe încredere, sume importante de bani.
Cercetările în cazul de înșelăciune au fost demarate la finalul lunii iulie, când polițiștii de la Secția 25, din București, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 87 de ani, ar fi fost victima unor escroci. O femeie s-a prezentat acasă la acesta, a pretins că i-ar fi prietenă, l-a convins să o lasă în apartament și apoi, sub pretextul că sora ei ar avea nevoie urgentă de bani, pentru rezolvarea unor probleme medicale, l-ar fi determinat pe bărbat să-i înmâneze 18.000 de lei.
Detaliile au fost prezentate de polițiștii din Capitală care, în urma cercetărilor, au stabilit că fapta ar fi fost comisă de către o femeie, în vârstă de 47 de ani. De asemenea, din investigații s-a mai stabilit că în comiterea faptei, femeia ar fi fost sprijinită de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care i-ar fi asigurat transportul.
Anchetatorii au descoperit că aceștia acționau, la fel, de mai multă vreme, păcălind mai mulți vârstnici, cu scheme asemănătoare.
„Cei doi ar mai fi comis și alte fapte similare, în sarcina acestora fiind stabilită următoarea activitate infracțională:
- la data de 8 decembrie 2023, în jurul orei 13.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 77 de ani, se afla în locuința sa din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este rudă cu persoana vătămată, apoi, sub pretextul existenței unei urgențe medicale, ar fi determinat-o să îi înmâneze 11.400 de lei.
- în cursul zilei de 20 aprilie 2024, în jurul orei 17.00, în timp ce un bărbat, în vârstă de 86 de ani, se afla la adresa de domiciliu, din Sectorul 6, ar fi fost abordat de bănuită, care ar fi pretins că este nepoata sa, context în care l-ar fi determinat să îi înmâneze 2.000 de lei.
- la data de 25 iulie 2023, în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 87 de ani, se afla în apartamentul său, situat în Sectorul 6, ar fi fost abordată de către femeia de 47 de ani, care ar fi pretins că este fiica unei prietene, apoi, sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale, ar fi determinat-o să-i înmâneze 18.000 de lei.
- la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 85 de ani, se afla în incinta unui parc, din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este o rudă de-a acesteia. Ulterior, acestea s-ar fi deplasat la apartamentul persoanei vătămate, iar în momentul în care bănuita i-ar fi solicitat 2.000 de euro, pentru o intervențe medicală, persoana vătămată i-ar fi cerut un act de identitate, context în care bănuita ar fi părăsit zona.
- la data de 30 iulie 2024, în intervalul 14.00-16.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 79 de ani, se afla la domiciliul din Sectorul 6, ar fi fost abordată de femeia de 47 de ani, care s-ar fi recomandat, din nou, că este o rudă, iar sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale, bănuita ar fi determinat-o să îi înmâneze 23.860 de euro”, precizează Poliția Capitalei.
În timpul percheziției de luni, polițiștii au descoperit, la adresa vizată, 9.500 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Vedeți AICI imagini din timpul acțiunii de ieri.
Citiți și: Percheziții, inclusiv în Prahova, într-un dosar de înșelăciune și tăinuire
„Bănuiții au fost depistați și conduși la audieri. Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați, în cursul zilei de mâine, în fața magistraților cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciul de Investigații Criminale - Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată (patru acte materiale) și tentativă la înșelăciune”, menționează sursa citată.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană