- Perchezițiile derulate miercuri, în Prahova, în legătură cu o agresiune care a avut loc la începutul săptămânii, s-au încheiat cu reținerea a patru suspecți.
Acțiunile de miercuri, de la Sângeru, au avut legătură cu ancheta declanșată după ce, la începutul săptămânii, un grup de indivizi au intrat în casă peste un bărbat, pe care l-au agresat. De asemenea, sandalagiii ar fi avariat și mai multe autoturisme.
„În urma activităților și a probatoriului administrat, față de patru persoane cu vârste între 16 și 68 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentate unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a anunțat IJP Prahova.
Citiți și: Percheziții la Sângeru, miercuri dimineață, în urma unui scandal care a avut loc acum două zile - video link
Acțiunile fac parte din măsurile dispuse de la nivelul conducerii Poliției Române. „Vă reamintim despre planul de acțiune BLOCADA care are drept scop prevenirea și combaterea faptelor de violență și consumul de droguri. De asemenea, precizăm faptul că la nivelul județului Prahova, în zonele cu potențial de a se produce astfel de fapte, a fost declanșată operațiunea RIPOSTA. Toate acestea măsuri vor continua și în perioada următoare pentru a menține comunitatea în siguranță”, a mai menționat IJP.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană