Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident autospeciala gruparea mobila ploiesti
Categorie: Știri locale
  • O autospecială a Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, cu un echipaj aflat în misiune, a fost implicată într-un accident produs aseară în București, la intersecția dintre Bd. Basarabia și Șos. Mihai Bravu.
  • Mașina jandarmilor a intrat în coliziune cu un autoturism.

Brigada Rutieră din cadrul Poliției Capitalei a anunțat că autospeciala implicată în accident aparține Grupării Mobile Ploiești. 

„O autospecială din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile «Matei Basarab» Ploieşti, condusă de un militar în vârstă de 35 de ani, care circula pe bulevardul Basarabia dinspre strada Câmpia Libertăţii către Piaţa Alba Iulia, având sistemele optice şi acustice în funcţiune, când a ajuns la intersecţia cu şoseaua Mihai Bravu a intrat in coliziune cu un autovehicul condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani”, a informat Brigada Rutieră, menționând că șoferii au fost îndrumați la sediul Biroului Accidente Uşoare, în vederea întocmirii documentelor de constatare.

Citiți și: Accident cu o autospecială de Poliție, într-o intersecție din  Ploiești

În urma evenimentului din Capitală, și reprezentanții Grupării Mobile Ploiești au transmis un punct de vedere, subliniind că evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime:

„Autospeciala aparține Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești. În timp ce se afla în misiune, având semnalele acustice și luminoase pornite, aceasta a fost implicată într-un eveniment rutier la intersecția străzilor Basarabia și Mihai Bravu din București.

La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Brigăzii Rutiere București.

Menționăm faptul că, în urma accidentului, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, rezultând doar pagube materiale. În urma testării colegului nostru cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

În acest moment cercetările sunt continuate de către instituțiile specializate. La finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință”.

Foto ilustrație

Back To Top