Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

jandarmi meci petrolul
Categorie: Știri locale
  • Partida Petrolul - CFR Cluj, programată să aibă loc sâmbătă, de la ora 21.00, pe stadionul „Ilie Oană” este evaluată de forțele de ordine drept eveniment cu grad mediu de risc, iar măsurile dispuse sunt în consecință.
  • Jandarmii anunță că în zonă ar putea fi instituite și eventuale restricții de trafic.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, alături de alte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va asigura măsurile pentru desfășurarea în siguranță a partidei de fotbal ACS Petrolul 52 - FC CFR 1907 Cluj, în noua etapă din SuperLiga României.

Traficul rutier va fi restricționat la nevoie, în zona adiacentă arenei sportive, iar accesul spectatorilor se va face prin str. Sportului pentru Tribuna 0 și Tribuna 1, respectiv prin str. Mihai Bravu pentru Tribuna 2.

Anterior, clubul ploieștean a anunțat că Peluza 1 și Peluza 2 vor rămâne închise la această partidă, în contextul protestului suporterilor la nivel național.

Citiți și: Petrolul a pus în vânzare biletele pentru meciul cu CFR Cluj. Peluza 1 și Peluza 2 vor rămâne închise

„Spectatorii vor putea intra la meci, începând cu ora 19.00, pe baza biletelor și abonamentelor puse la dispoziție de către clubul organizatora. Accesul în stadion, urmărirea respectării măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și desfășurării jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.

Conform prevederilor legale incidente, persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice, înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv, li se va interzice accesul pe stadion, fiind sancționate contravențional. De asemenea, nu este permisă introducerea în incinta arenei a băuturilor alcoolice”, au mai transmis reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi.

Citiți și: Peluza I „Ilie Oană” va lipsi de la meciuri, în semn de protest: „Libertatea este un drept!”

Forțele de ordine le recomandă spectatorilor:

  • să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
  • să manifeste răbdare pe timpul verificărilor la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
  • să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
  • să supravegheze cu atenție sporită copiii;
  • să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator;
  • să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Foto ilustrație

Back To Top