- Femeia a fost depistată în timpul unei acțiuni de rutină derulate sâmbătă, în comuna Bucov.
Ploieșteanca a fost trasă pe dreapta pentru verificări obișnuite, dar etilotestul le-a arătat polițiștilor că s-ar putea confrunta cu un caz penal.
„Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 2 noiembrie a.c, în comuna Bucov au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de către o femeie de 36 de ani, din municipiul Ploiești.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova menționând că, în cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Citiți și: Șofer beat tras pe dreapta, pe Bd. Republicii. Etilotestul a indicat peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană