- Un eveniment rutier produs pe str. Republicii a adus în atenția Poliției un tânăr care s-ar fi urcat la volan în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Miercuri, în timp ce conducea pe str. Republicii, din Băicoi, un tânăr de 33 de ani a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată în afara părții carosabile.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a informat IJP Prahova.
În urma acțiunilor derulate în ultimele 24 de ore, polițiștii prahoveni au mai depistat, în trafic, și alți șoferi care s-au urcat beți la volan. Cazurile au fost înregistrate la Ploiești și Câmpina. Este vorba despre doi tineri din Brazi, respectiv Provița de Jos, care de asemenea sunt cercetați acum de Poliție.
Citiți și: Un tânăr de 18 ani, beat și fără permis, a fost depistat la volan, astăzi, pe o stradă din Băicoi
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană