- Două mașini în care se aflau șase persoane, inclusiv câțiva copii, au intrat în coliziune marți, în jurul orei 11.00, pe DJ140, la Strejnicu, lângă Crângul lui Bot.
La accident intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD-TIM și, în sprijin, 2 ambulanțe SAJ Prahova.
„În eveniment sunt implicate 2 autoturisme, precum și cei 6 ocupanți (dintre care 3 minori), toți conștienți. Dintre aceștia, 2 adulți și cei 3 minori au fost asistați medical la fața locului. Victimele adulte, cu diverse traumatisme, sunt transportate la spital de SAJ Prahova”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate.
Citiți și: Detalii șocante în cazul cumplitului accident de pe DN2, soldat cu cinci morți. Un bărbat și-a urcat copiii în mașină și a intrat pe contrasens
„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 12 noiembrie a.c, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 140, în afara localității Strejnicu.
Din primele verificări de la fața locului a reieșit faptul că un tănăr de de 22 de ani, care conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 32 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au precizat polițiștii, după primele cercetări la fața locului.
Cercetările sunt continuate de oamenii legii, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Foto: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană