Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu victima
Categorie: Știri locale
  • Pompierii au fost alertați în jurul orei 5.00 cu privire la faptul că o locuință din Cocorăștii Colț a luat foc și arde generalizat.
  • Din păcate, la locul evenimentului, salvatorii au găsit o victimă carbonizată.

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați să intervină, în această dimineață, la un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Cocorăștii Colț, sat Perșunari.

Imediat, la locul indicat, au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o casă, pe o suprafață de cca. 100 mp, astfel că s-a luat decizia de a suplimenta forțele de intervenție cu încă o autospecială de stingere.

După localizarea incendiului, pompierii au reușit să pătrundă în interiorul casei afectate, unde, din păcate, au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 57 ani”, a anunțat ISU Prahova.

Vedeți AICI imagini din timpul intervenției de la Cocorăștii Colț.

La lichidarea incendiului, pompierii au stabilit că nenorocirea s-ar fi produs, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile din apropiere.

Citiți și: Bărbat găsit mort în urma unui incendiu la o locuință din Ploiești

„Facem apel la populație să țină cont de recomandările noastre, astfel:

• Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare.
• Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba.
* Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.
* În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m.
* Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile.
• Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă.
• Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.

 

Back To Top