- Cazurile au fost înregistrate la Ploiești, Boldești-Scăeni și Puchenii Mari, potrivit informațiilor transmise de IJP Prahova.
Vineri, polițiștii din Ploiești au fost depistat un bărbat de 50 de ani bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, comisă la data de 24 noiembrie, într-un autobuz în municipiul Ploiești. Individul a fost reținut, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal.
Și polițiștii din cadrul Poliției oraşului Boldești Scăeni au reținut ieri un bărbat de 37 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. În noaptea de 4 spre 5 decembrie, în jurul orei 00.00, bănuitul ar fi spart două geamuri, pătrunzând în depozitul unei societăți comerciale din oraș, de unde ar fi sustras mai multe produse de curățenie, pe care ulterior le-ar fi abandonat într-o pubelă. Suspectul, din Boldești-Scăeni, a fost de asemenea reținut.
Un al treilea dosar a fost deschis după ce polițiștii Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari, au fost sesizați, vineri, de o persoană, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri din locuință.
Citiți și: Doi suspecți au fost arestați preventiv în legătură cu un furt de mașină petrecut la Slănic
„În baza sesizării, au fost efectuate verificări, stabilindu-se faptul că din interiorul locuinței, în lipsa apelantei, ar fi fost sustrase două telefoane mobile, precum și o boxă. Cercetările au fost continuate de polițiști, iar la scurt timp, tot ieri bănuitul a fost identificat și depistat că fiind un tânăr de 14 ani, care se îngrijește de locuința în cauză. Bunurile au fost recuperate și înapoiate persoanei vătămate, iar cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au mai precizat reprezentanții IJP Prahova.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană