Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale
  • Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 21 decembrie, daruri de Crăciun pentru 110 copii din satele prahovene Vitioara de Sus, Cuib și Nucet.

  • Acțiunea face parte din campania „Crăciunul la sat”, desfășurată de echipa de voluntari pe durata întregii luni.

 

Campania „Crăciunul la sat” este derulată de voluntarii Catedralei Naționale cu scopul de „a aduce speranță și bucurie în comunitățile rurale”.

„De data aceasta, ziua a fost una specială, deoarece în comunitățile unde am ajuns casele erau foarte răsfirate. Bucuria cea mai mare a fost atunci când am văzut copiii venind de pe dealuri, alergând către biserică, unde erau așteptați de Moș Crăciun cel bun, cel care aduce daruri și îi răsplătește pentru faptul că au fost cuminți de‑a lungul anului.

Am descoperit locuri pe unde nu mai fusesem, am cunoscut persoane noi, obiceiuri noi, și cred că voluntariatul, în esență, tocmai aceasta înseamnă, să dăruim. Pe de altă parte, cei care le primesc ne dăruiesc în schimb lucruri frumoase, de neprețuit. Cu toții avem ceva de învățat în viață, iar noi am învățat de la acești copii că viața este frumoasă și că, atât timp cât îți pui nădejdea în Dumnezeu, toate lucrurile capătă o frumusețe aparte, transmite Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, pentru Ziarul Lumina.

daruri-pentru-110-copii-din-judetul-prahova-319819.jpg

Darurile oferite copiilor de către voluntari se înscriu în seria de acțiuni filantropice organizate periodic de parohiile locale. „Această campanie a fost primită cu brațele deschise de către comunitatea pe care o păstoresc. Este o inițiativă binevenită, deoarece mulți copii din această comunitate nu au posibilitatea de a primi cadouri în cadrul familiilor lor”, declară părintele Adelin Costin Matei de la Parohia Cuib, județul Prahova.

daruri-pentru-110-copii-din-judetul-prahova-319815.jpg

Importanța acestei activități umanitare a fost subliniată și de pr. Florentin Olteanu de la Parohia Vitioara de Sus: „Campania aceasta a fost foarte frumoasă și a avut un impact deosebit asupra acestei comunități. Având în vedere situația materială precară a multor familii, orice cadou este binevenit. Ne dorim ca, pe viitor, să continuăm să colaborăm cu diverse organizații, pentru a fi mai aproape de nevoile lor”.

daruri-pentru-110-copii-din-judetul-prahova-319818.jpg

Citește și: 100 de copii din comuna Izvoarele au primit daruri de Crăciun la biserica din sat

 
Back To Top