- Noi descinderi au fost organizate, marți, de polițiștii prahoveni, într-un dosar privind operațiuni ilegale cu articole pirotehnice.
Trei percheziții sunt derulate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la adresele persoanelor fizice implicate, respectiv la punctul de lucru al societății comerciale administrate de acestea, într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecatoria Ploiești, privind săvârșirea infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice."
„În perioada noiembrie 2024-prezent, trei persoane fizice care nu dețin calitatea de pirotehniști autorizați si nici nu reprezintă societăți comerciale autorizate pentru deținerea si comercializarea articolelor pirotehnice, ar fi achiziționat produse explozive (petarde si artificii), din categoriile F2, F3 și F4, din municipiul București, pe care le-ar fi depozitat în locuințele personale.
Ulterior, aceste articole pirotehnice erau comercializate către diferite persoane interesate, în comuna Puchenii Mari”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Trei persoane vor fi duse la audieri.
Vedeți AICI imagini din timpul descinderilor.
Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Citiți și: Două persoane audiate după ce au fost prinse cu 100 de kilograme de articole pirotehnice
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană