Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Ca în fiecare an, sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza), prăznuită de Biserica Ortodoxă la data de 6 ianuarie, aduce jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești la Mănăstirea Ghighiu, unde aceștia vor asigura măsurile de ordine publică.

 

Un număr mare de credincioși sunt așteptați luni, 6 ianuarie, la Mănăstirea Ghighiu, care are ca hram „Izvorul Tămăduirii”, pentru a participa la Sfânta Liturghie și la Slujba de Sfințire a apei, precum și pentru a lua Agheasmă Mare.

Pentru evitarea aglomerației și prevenirea incidentelor în incinta ansamblului monahal, jandarmii ploieșteni publică un set de recomandări dedicate enoriașilor, printre care se numără:

  • Urmarea traseelor de acces către zonele de interes, inclusiv punctele de distribuire a apei sfințite, precum și culoarele special amenajate pentru defluire;
  • Acceptarea timpilor mai mari de așteptare și manifestarea răbdării;
  • Respectarea indicațiilor jandarmilor și regulilor stabilite de organizatori;
  • Evitarea oricăror acte ce ar putea tulbura ordinea publică;
  • Supravegherea atentă a copiilor pentru a preveni situațiile de rătăcire sau eventualele accidente.
 

„În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor aflaţi în apropiere sau apelați numărul unic de urgență 112!”, îndeamnă autoritățile.

 

Citește și: Aglomerație pe Valea Prahovei, pe ambele sensuri de pe DN1. Rute alternative

 
Back To Top